De ceva vreme asistăm la un fenomen, numit peiorativ de unii "Dosariada". Pe lângă asemănarea maliţioasă cu denumirea unei competiţii comuniste, se simte o tentă de indignare în rândul adepţilor acestei porecle. Se avansează tot felul de argumente împotrivă (fie ce se dezbină poporul, fie că e fără relevanţă pentru prezent, etc.).Când primii politicieni au fost ajunşi din urmă de trecut şi dovediţi clar ca foşti colaboratori ai Securităţii, am şi înţeles de ce se ţipa atât. Secrete bine păstrate ale unor personaje care de-a lungul timpului au reuşit să câştige încrederea şi simpatia electoratului au fost scoase la iveală, distrugându-le toata campania lor de imagine. Toată această clică care nu s-a mulţumit cu răul făcut înainte de 1989 şi nu s-a putut detaşa de putere nici în epoca post-ceauşistă se vede acum ameninţată şi hăituită. Ce-i rămâne de făcut ? Simplu, să încerce să discrediteze întregul proces de deconspirare al elementelor fostei Securităţi care au rămas în viaţa românilor precum un virus care nici nu omoară repede, dar nici nu te lasă să trăieşti normal.
Nu sunt atât de naiv încât să cred că vorbim aici de un "război sfânt" menit să purifice societatea românească. Mai mult ca sigur motive subiective dar încă necunoscute au stat la baza deschiderii acestei cutii a Pandorei. Probabil nişte oameni care trebuiau eliminaţi prin scoaterea la lumină a trecutului lor murdar, probabil nişte strategii bine gândite de minţile din umbră,... oricum, efectul contează. S-a antamat o acţiune pe care alte ţări fost comuniste au început-o cu mult înaintea noastră. Cehia, Polonia, Ungaria şi fosta RDG au blocat din timp accesul la posturile cheie politice şi economice foştilor ofiţeri şi colaboratori ai organelor de poliţie politică. Nouă ne-au trebuit 16 ani ca să începem timid.
Nu va fi uşor. Pe de o parte se vede disperarea celor care se simt ameninţaţi şi care se credeau intangibili ad vitam eternam. Pe de altă parte se încearcă tot felul de stratageme, de tertipuri pentru a găsi o portiţă de scăpare. Cel mai aberant argument, care este cu atât mai grav cu cât este preluat şi de o serie de texte legislative este cel al "condamnării fostei Securităţi pentru actele de poliţie politică". Avem de a face cu o diversiune perversă, ca şi cum Securitatea comunistă avea un mic departament de poliţie politică, iar în rest stingea incendii, salva motani din copaci, dirija circulaţia şi făcea muncă de cercetaşi. Securitatea în sine era o poliţie politică. Menirea ei era de a vâna românii ostili regimului şi de a consolida dezastrul comunist. Zâmbesc dezgustat când mai prind pe la televizor declaraţiile unui fost ofiţer care susţine că şi-a servit patria, că Securitatea o apăra de ameninţările externe. Să fim serioşi. Securitatea urmărea să afle ce se vorbea şi ce se asculta, precum Poliţia Gândirii în clasicul 1984 al lui George Orwell. Pentru aceasta a distrus sentimente şi relaţii interumane. Oameni constată după ani şi ani, lecturându-şi dosarul, c-au fost trădaţi de soţii, copii, fraţi şi prieteni. Unii au făcut-o de frică, alţii de nevoie, cei mai mulţi din devotament. Aceştia din urmă sunt cei mai periculoşi şi pe aceştia sau pe copii lor îi regăsim acum în politică, în administraţie sau în Top 300.
În situaţia actuală, publicarea tuturor documentelor ar simplifica mult situaţia. Pe de o parte, nu s-ar mai face trafic şi şantaj cu file de dosar scurse printre degetele lucrătorilor CNSAS sau ale vreunui serviciu secret. Pe de altă parte, s-ar elimina suspiciunile legate de tăinuirea anumitor informaţii. Cu toţii am avut de suferit şi atunci de ce doar câţiva să aibe acces la dosare ? În ce calitate şi-au arogat dreptul să decidă ce avem voie să aflăm şi ce nu ? Problema este simplă. Ai fost sau nu ai fost securist/informator/gazdă/... Este aberant să supui la vot un lucru evident, aşa cum se face în colegiul CNSAS. Publicarea pe Internet a dosarelor a funcţionat în alte ţări. Poate funcţiona şi la noi dacă se vrea. Va trebui însă mers mai departe. Nu putem miza doar pe sancţiunea populară în perioadele electorale. Necesitatea unei legi a lustraţiei se face simţită. Combinaţia dintre dezvăluirea întregului adevăr şi un instrument legislativ care să scoată relicvele trecutului din viaţa publică în accepţiunea ei cea mai largă reprezintă singura soluţie viabilă. Orice altceva este doar un surogat.
"Dosariada" este o încercare tardivă de a reduce numărul de elmente nocive din societatea românească. Va fi nevoie însă de mult curaj şi determinare, în special din partea noastră, a tinerilor nepătaţi şi care suntem direct interesaţi să ne asigurăm un viitor diferit.
